„Cartea ta, lumină în Basarabia”

„Cartea ta, lumină în Basarabia”

Aripa frântă din patria română, ce lăcrimează neîncetat, trimite iar, pe o adiere de vânt, strigătul stins după muma străbună!
Situaţia critică care ne-a atras atenţia, se referă la lipsa acută de carte românească în librăriile şi bibliotecile basarabene, fapt ce se răsfrânge în primul rând asupra tinerilor, în inimile cărora arde dorul după limba română şi după scrisul latin.
În asemenea condiţii, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Constanţa, a decis să îşi arate solidaritatea, ba chiar prietenia faţă de aceşti fraţi de sânge, dar vitregiţi de istorie, demarând campania: „Cartea ta, lumină în Basarabia. Dăruieşte o carte!”.
Această campanie, care se va declanşa începând cu data de 1 octombrie a.c. şi desfăşurându-se pe o perioadă nedeterminată, îşi propune să adune cât mai multe titluri de volume tipărite în alfabetul latin: literatură română şi universală, manuale şcolare, atlase şi enciclopedii, şi orice altceva.
Într-o situaţie istorico-politică nepropice unei unităţi de ţară, ne gândim, şi ştim că suntem în asentimentul fraţilor basarabeni, că o unire culturală poate alina pentru moment durerea ce sapă de atâtea decenii în inimile şi cugetele adevăraţilor fii ai României. Să nu uităm că şi unirea lui Alexandru Ioan Cuza din 1859, a fost prefaţată de proiectul lui Mihail Kogălniceanu din 1840, şi anume revista „Dacia literară”, care îşi propunea să îi unească la un loc, pe scriitorii din Moldova, Ţara Românească şi Ardeal.
Aşadar, istoria ne demonstrează că prin cultură se pot apropia şi de ce nu, se pot unii, inimi şi cugete ce bat pentru acelaşi ideal. Iar acest lucru, nu poate decât să ne dea acel entuziasm necesar pentru desfăşurarea fructuasă a acestei campanii.
„Cartea ta, lumină în Basarabia”, poate fi aşadar un pod peste Prut, lipsit de orice vamă şi de orice viză.
„Dăruieşte o carte!” şi pune o cărămidă spirituală la acest pod de suflete!



Romeo Aurelian Ilie,
coordonator al Departamentului Cultural al
A.S.C.O.R. Constanţa.

Colţul de Suflet

Din "Capete despre dragoste" de Sf. Maxim Mărturisitorul

1. Dragostea este o dispoziţie bună şi afectuasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteşte niciunul din lucruri mai mult decât cunoştinţa de Dumnezeu. Dar este cu neputinţă să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti.
2. Dragostea este născută din nepătimire; nepătimirea, de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea, de răbdare şi îndelungă-răbdare; iar pe acestea le naşte înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, la rândul ei, e născută de frica lui Dumnezeu. În sfârşit, frica, de credinţa în Domnul.
3. Cel ce crede în Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se înfrânează de la patimi; cel ce se înfrânează de la patimi rabdă necazurile; cel ce rabdă necazurile va avea nădejde în Dumnezeu; iar nădejdea în Dumnezeu desface mintea de toată împătimirea după cele pământeşti; în sfârşit mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu.
4. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu preţuieşte cunoştinţa Lui mai mult decât toate cele făcute de El şi stăruieşte pe lângă ea cu mare dor.
5. Dacă toate cele ce sunt prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu au fost făcute, şi dacă Dumnezeu este mai bun decât cele făcute de EL, cel ce părăseşte pe Dumnezeu, Care ee neasemănat mai bun, şi se ocupă cu cele mai rele, se arată pe sine preţuind mai mult cele făcute de Dumnezeu decât pe Dumnezeu.

Pagina de.... proză

Zile virgine
Romeo Aurelian Ilie

O noapte ploiasă de noiembrie aflat pe sfârşit de mandat.
- Ehe, se cunoaşte că nu prea-i vine bine să predea ştafeta lui Mister Undrea... sau poate, aha: asta e! E noaptea Sfântului Andrei! He-he: vrăjitoare, vampiri, vârcolaci... Brrr, deja mi se face frică... Aşa se gândea el, recentul absolvent de teologie. Ştia el că toate tradiţiile astea horror, sunt doar plăsmuiri ale tradiţiei secular – cutumiare, de nimeni nu ştie cine le-a scornit. Apoi, admirând extaziat graffity-ul desenat pe geam, de frunzele uscate lipite cu „picătura” de ploaie, chicoti ca pentru sine (de altfel, chiar era singur în cameră): pâi, de: nu tre’ să avem şi noi Holloween-ul nostru.... Chiar aşa, al cui o fi fost primul?
Şi, cu zâmbetul tatuat pe chip, cum îl avea de ceva vreme, de când se bucura de privilegiul de a fi aflat, măcar în parte, Adevărul, abandonă ideea Halloween-ului românesc. Îşi aruncă privirea într-o doară, la ceasul cu pendulă, cu cifre romane şi cu cuc: 23:59. Se postă în faţa ceasului, numărând secundele, pentru a juca el în noaptea aceasta, rolul cucului de la miezul nopţii. Cucul ceasului murise de bătrâneţe, la trecutul schimb de generaţii; adică la nici o săptămână de când bunicii, murind, îl lăsaseră moştenire mai mult spirituală părinţilor lui. Uneori, gândindu-se la asta, se amuza spunându-şi: „Pesemne că bătrânii şi-au luat cu ei cucul pe lumea cealaltă. La ce bun, oare?”; şi apoi, gândindu-se la părinţi: „Săracii de ei... Să n-ai tu, un cuc să te deştepte dimineaţa?”.
Dar iată că orologiul bate de miezul nopţii... Nici nu apucă să imite cucul, şi uşa se izbi în viteză de perete.
- Cine sunteţi voi?
- Suntem ultimele tale 7 zile. Am venit să-ţi punem înainte oferta noastră de trăit o săptămână, înaintea Marii Plecări.
- Nu înţeleg nimic, zise el, frecându-se la ochi.
- Eu, ultima ta zi de luni, îţi fac următoarea ofertă: ai putea fi un câine, sau un cultivator de râme...
- Eu, marţea ta din urmă, te trimit în domeniul tău de suflet: poţi fi un negustor de vise, sau un programator de surprize...
- Ai putea deveni pentru o zi, poate chiar miercurea finală, campion la sărituri peste obstacole, sau ai putea fi chiar un antreprenor de spectacole; poate chiar al ultimului tău spectacol...
- Cu dragoste-ţi ofer, oferta mea: sunt joia ta, numai a ta, chiar ultima ta joi; şi îşi propun să fii, ce n-ai fost în viaţa ta, nici măcar o zi: un criminal de femei de rând, sau un sultan, bând cafele şi fumând...
- Ofertele sunt pe sfârşite... ar mai fi totuşi locuri libere, la cules de citrice, şi chiar mai bine, la împrăştiat gunoi pe mirişte. Ah, şi te rog, nu mă uita, sunt ultima vinere a ta!
- Ştiu că am fost mereu pe primul loc în viaţa ta. Deci, nu socoteşti că ar fi o risipă, să îţi petreci ultima sâmbătă din viaţa ta, ca pe o zi obişnuită? Uite, te-ajut să fii un muzicant de soi, sau la pachet de 2 în 1, ai putea fi invocator de ploi şi inventator de noroi...
- Uită de ele! Şi fii atent încoa’: sunt duminica, chiar ultima zi a ta: ocazie unică şi chiar ultimă să fii un om de radio sau T.V., prezentator al ştirilor S.F., sau poliţistul perfect, ce dejugă planuri gen „N.V.”. Altfel spus, să fii şi tu util, în ultima ta zi de viaţă...
- Deci, ce alegi?! Întrebară câteşi-şapte zilele virgine, în timp ce i se perindau prin faţa ochilor într-un ritm de iele, de-a dreptul nălucitor.
El căzuse deja pe un fotoliu, abandonându-şi ochii în faţa acestui spectacol, a acestei aduceri pe scenă, a bazarului de vise.
- Afară din cameră!!! Strigă el, ca trezit din transă. Ele rămaseră uimite şi jumătate dezbrăcate, căci urletul lui făcu să se deşire de pe fiecare, câte jumătate din frumoasa rochie albă, lungă până la nori, şi cu flori.
- Nu vreau nimic din toate astea, sau altceva la fel. Voi fi doar eu, cavaler al templului meu, închinat lui Dumnezeu!